Gaz Metan Mediaș și-a respectat statutul de favorită în „eCupa României” la fotbal virtual FIFA 20 și s-a calificat în ultimul act al competiției.
Găzarii au prins finala după ce s-au impus în fața rivalei din județul Sibiu, FC Hermannstadt la mare luptă. Cu Stephan Drăghici la „butoane”, medieșenii au obținut calificarea în finală datorită golului de aur din decisiv. În primul meci Drăghici l-a învins pe Raul Opruț cu 2-0 după care reprezentantul celor de la Hermannstadt a reușit să-și adjudece meciul al doilea cu un spectaculos 4-3 ducând partida în decisiv, unde victoria i-a revenit găzzarului cu scorul de 1-0 rezultat stabilit după regula „golului de aur”.
În finală, Gaz Metan se va duela astăzi de la ora 18:00 pentru trofeu cu Universitatea Craiova. Reprezentați de atacantul Mihai Roman, oltenii au trecut în prima semifinală de CFR Cluj care l-a avut la „butoane” pe fundaşul francez Mike Cestor cu scorul de 3-0 şi 4-3.
Partidele din „eCupa României” la FIFA 20 se disputa în sistem cel mai bun din două meciuri (n.r. cu regula ”golului de aur” în meciul al treilea, în caz de egalitate duoă primele două partide, pe platforma PS4), toate echipele având aceeaşi valoare a jucătorilor în joc, rating mediu de 85. De notat ar fi că echipele din Liga 1 și-ai desemnat proprii jucători care să îi reprezinte în această competiție.
Iată fotbaliștii care au reprezentat cluburile în „eCupa României”:
Academica Clinceni – Robert Ion (19 ani, mijlocaş);
Astra Giurgiu – Raoul Baicu (20 ani, atacant), Gabriel Şerban (20 ani, mijlocaş);
CFR Cluj – Billel Omrani (26 ani, atacant), Mike Cestor (27 ani, fundaş);
Chindia Târgovişte – Andrei Piţian (24 ani, fundaş), Andrei Şerban (19 ani, mijlocaş);
Dinamo Bucureşti – Ioan Filip (30 ani, mijlocaş), Andreas Mihaiu (21 ani, mijlocaş);
FC Botoşani – David Croitoru (16 ani, mijlocaş);
FCSB – Darius Olaru (22 ani, mijlocaş), Valentin Creţu (31 ani, fundaş);
FC Viitorul – Alexi Pitu (17 ani, mijlocaş), Carlo Casap (21 ani, mijlocaş);
FC Voluntari – Valentin Cojocaru (24 ani, portar) Mihai Căpăţînă (24 ani, mijlocaş);
Gaz Metan Mediaş – Stephan Drăghici (22 ani, mijlocaş);
FC Hermannstadt – Andrei Cordea (20 ani, mijlocaş), Raul Opruţ (22 ani, fundaş);
CSM Poli Iaşi – Sorin Şerban (20 ani, fundaş), Răzvan Onea (21 ani, fundaş);
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Roland Niczuly (24 ani, portar), Ioan Andrei Dumiter (21 ani, atacant);
Universitatea Craiova – Mihai Roman (27 ani, atacant), Valentin Mihăilă (20 ani, mijlocaş), Cristian Bărbuţ (24 ani, mijlocaş).